Mierea de Albine – Aliment Biblic

icoana in fagure de miere

“Mica este intre cele zburatoare albina, dar rodul ei intrece orice dulceata “

(Intelepciunea lui Isus Sirah 39,31)

Profesorul Ionut Alin Radu vorbeste in revista “Romania Apicola” (septembrie 1997) despre mierea de albine in Sfanta Scriptura si in vietile noastre. Este un articol vechi dar frumos, ce nu merita dat uitarii si de interes pentru orice crestin.
Mierea  de albine РAliment Biblic? Da! Este pomenita de 54 de ori atat in Vechiul cat si in Noul Testament, ea facand parte din darurile de pret pe care si le dadeau oamenii.

“… luati in sacii vostri din roadele pamantului acestuia si duceti ca dar omului aceluia: putin balsam si putina miere, tamaie si smirna, migdale si fistic” (Facerea 43.11)

Ea defineste de asemenea Tara Fagaduintei – spre care Moise ii conducea pe evrei:

“Va voi scoate din impilarea Egiptului si va voi duce… in pamantul unde curge miere si lapte” (Iesirea 3,17)

De aceeasi parere este si parintele filocalic Ilie Ecdicul care spune:

“Rugaciunea impreuna cu contemplatia duhovniceasca este pamantul fagaduintei, in care curge, ca un lapte si ca o miere cunostinta ratiunilor Providentei si judecatii lui Dumnezeu, unde cei ce s-au invrednicit sa intre in el s-au saturat cu toata simtirea de ratiunile ce curg din el ca un lapte si ca o miere, adica de cea dintai si de cea de-a doua contemplatie”.

Cea dintai contemplatie numai prin vedere e curgatoare si trecatoare ca laptele. A doua prin posesiune e consistenta ca mierea. (Filocalia – Cap.3 Capete despre cunostinta).
Psalmistul rege David compara Judecatile Domnului cu tot ce este mai de pret intre lucruri: aurul, piatra cea de mare pret si mierea de albine, spunand despre ele:

“Dorite sunt mai mult decat aurul si decat piatra cea de mare pret, si mai dulci decat mierea si fagurele” (Psalm 18,11).
“Ca robul tau le pazeste pe ele si rasplatire multa are” (Psalm 18.12).

Mierea este data ca exemplu in pazirea poruncilor Lui Dumnezeu:

Cat sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decat mierea, in gura mea” (Psalm 118,103).

Virtutile vindecatoare ale mierii au fost consemnate inca de regele Solomon (970-931 i.d.Hr.):

“… sau mergi la albina si vezi cat e de harnica si ce lucrare iscusita savarseste. Munca ei o folosesc spre sanatate si regii si oamenii de rand…” (Pilda 6,8)

Comportamentul omului in relatiile cu aproapele este comparat cu dulceata mierii:

“Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere, dulceata pentru suflet si tamaduire pentru oase” (Pilde 16,24)

Ea este recomandata pentru sanatatea trupeasca:

“Fiul meu, mananca miere, caci e buna, si un fagure de miere este dulce gurii tale. Sa stii ca intelepciunea este la fel pentru sufletul tau…” (Pilde 24,13,14)

Mierea este in acelasi timp o pilda a cumpatarii:

“Daca ai gasit miere, mananca atat cat iti trebuie ca nu cumva sa te saturi si s-o versi” (Pilde 25,16).

Parintii filocalici vor spune mai tarziu ca de nimic nu trebuie sa te saturi. Inteleptul Solomon vede trufia ca pe o boala, ca pe o stare de rau:
“Precum celui care mananca multa miere nu-i merge bine, tot asa si cel care se lasa coplesit de cuvinte de lauda” (Pilde 25,27).

Este asemenea si un exemplu elocvent pentru infranare:

“Satulul calca mierea in picioare, iar flamandului tot ce este amar i se pare dulce” (Pilde 27,7)

Mierea este de mare folos pentru viata omului:

“Inceputul a toata trebuinta vietii omului este: apa, focul si fierul, sarea si faina de grau, mierea si laptele, sangele strugurelui, undelemnul si haina”. (Intelepciunea lui Isus Sirah 39,31).

Ioan Botezatorul s-a hranit in pustie cu lacuste si miere salbatica. Probabil ca aceasta miere simbolizeaza judecatile Domnului pe care cel ce striga in pustie le-a primit, le-a inteles, le-a respectat, le-a infaptuit ca unul ce L-a anuntat pe Mantuitorul lumii: “… iar hrana lui era lacuste si miere salbatica” (Matei 3,4).
La ultima aparitie inainte de inaltare, Hristos a mancat peste si miere:

“Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si un fagure de miere” (Luca 24,42).
“Si luand, a mancat inaintea lor” (Luca 24,43).

Parintii filocalici, compara dulceata mierii cu rationalitatea sufletului din fiinta umana pe pe care daca omul n-ar avea-o nu l-ar putea intelege pe Dumnezeu:
“Albina dorindu-se dupa livezi, isi aduna de acolo materia mierii, iar sufletul, scrutand veacurile, isi aduna de acolo dulceata variata in cugetare.”
Strabon (c. 58 i.d. Hr. – c.21 d. Hr) scrie inaintea erei crestine ca mierea era folosita pentru imbalsamare.

Mierea de albine (si chiar celelalte produse apicole, mai ales ceara) are un loc de cinste in istoria omenirii si datorita dulcetii sale este folosita in diferite pilde atat in Sfanta Scriptura cat si in alte scrieri atat religioase cat si opere laice.

Posteaza un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *