Observarea si diagnosticarea albinelor
|Observarea si Diagnosticarea Albinelor
Orice apicultor sau viitor apicultor trebuie sa inteleaga si sa poata diagnostica o familie de albine prin observarea acesteia pentru a sti ce are de facut. Observarea albinelor se face in functie de sezon, prin diferite metode: observam zborul, le ascultam, le analizam resturile eliminate in stup si le mirosim.
Observarea zborului albinelor
Zborul albinelor si comportamentul lor, mai ales in fata urdinisului, pe langa faptul ca are un rol relaxant asupra privitorului, ofera un volum consistent de informatii despre familia observata, despre intentiile si nevoile acesteia:
- Cand albinele zboara nestingherite si aduc cantitati mari de polen inseamna ca familia creste puiet masiv, de toate categoriile si varstele, ceea ce e un semn bun.
- Cand albinele zboara la gramezi balegar, scurgeri din balegar sau rumegus umed, inseamna ca acestea sufera din cauza lipsei de polen (substante proteice) si incearca cumva sa suplineasca aceasta lipsa.
- Cand albinele fac zboruri si afara este rece (in sezonul activ) sau frecventeaza adapatorul (in aceleasi conditii de vreme dificila) , inseamna ca au nevoie de apa din cauza cresterii masive de puiet. Aceste semne sunt de bun augur; inseamna ca familia este in dezvoltare si lucrurile decurg bine.
- Cand grupuri de albine zboara in fata urdinisului (“danseaza”), aparent fara un motiv anume, acestea sunt albine tinere care “isi calibreaza GPS-ul”, mai exact isi iau repere si fac zborul de recunoastere.
- Cand mai multe albine ezita sa intre in stup, patruland pe peretele frontal al stupului, de parca ar cauta ceva, poate fi un semn ca familia in cauza si-a pierdut regina.
- Cand albinele intra (fara cules) si ies cu viteza mare din stup (ca din pusca), cele de pe scandura de zborΒ sunt nelinistite si este agitatie mare, este semn ca familia respectiva se pregateste de roire.
- Cand multe albine stau pe scandura de zbor, balansandu-si abdomenul si au capul orientat opus urdinisului (spre camp) este semn al unui cules bun. Cand acelasi lucru se intampla, dar au capul orientat spre urdinis, este felul albinelor de a spune ca nu mai este de cules sau ca acesta este pe sfarsite.
- Cand in natura nu mai este de cules, dar acestea bazaie si zboara agitate prin stupina, la care se adauga lupte intre ele si albine moarte in fata stupilor, inseamna ca ne confruntam cu un furtisag sever, si trebuie neaparat sa actionam, luand masurile necesare (vezi articolul despre furtisag).
- Cand trantorii zboara in fata urdinisului, incercand sa intre in stup, dar nu sunt lasati de albine, inseamna ca familia in cauza a inceput pregatirile de iernare.
- Cand observam ca anumite familii nu ies la zborul de curatire, trebuie sa verificam daca au urdinisul obturat cu reziduri sau daca familia in cauza a murit peste iarna.
- In serile de vara, cand albinele se aduna ciorchine (“barbi”) in fata urdinisului, acestea au iesit sa se racoreasca – este bine sa asiguram o ventilatie buna a stupilor.
Ascultarea familiilor de albine
Examinarea acustica a albinelor se face, in general, in perioadele reci, in care vremea nu permite sa deschidem stupii.
Prin ciocanirea stupilor si ascultarea reactiiilor albinelor (bazaitul), putem trage cateva concluzii legate de starea si de nevoile acestora.
- Cand ciocanim in stup si familia de albine raspunde cu un zumzet uniform care creste repede si scade la fel de repede in intensitate, este semn ca lucrurile se desfasoara normal si ca familia nu intampina probleme deosebite.
- Cand ciocanim in stup si auzim un zumzet slab si prelungit (ca ravasirea de frunze uscate), este semn ca familia ramane sau a ramas fara provizii de hrana. Atunci trebuie neaparat sa incepem hranirea familiei respective, administrand turta.
- Daca ciocanim in stup si auzim “bocetul albinelor” – un zumzet slab si plangator – inseamna ca familia respectiva a ramas fara matca.
- Daca ciocanim in stup si nu primim nicio reactie din partea albinelor, atunci, cel mai probabil, familia respectiva a murit.
Analizarea resturilor eliminate
Prin analizarea resturilor eliminate din stup (scoase de albine in fata stupului sau de apicultor de pe fundul stupului), putem obtine un volum important de informatii despre starea familiilor de albine:
- Cand gasim gramajoare de ceara si corpuri de albine fara cap, inseamna ca in stup exista un soarece. Un soarece in stup poate provoca foarte multe neplaceri, de aceea trebuie pusa gratia impotriva lor din timp.
- Cand gasim cristale de miere in fata stupului sau pe fundul stupului, inseamna ca exista miere cristalizata in stup, ce nu poate fi folosita de albine din cauza lipsei de apa.
- Puietul mort scos de catre albine primavara devreme in fata stupului, este semnul “puietului racit”. De obicei, prezenta acestui fenomen este din vina apicultorului, care nu a extins cuibul familiilor, in raport cu puterea acestora.
- Albine moarte si mucegaite pe fundul stupului indica aparitia aspergilozei, boala ce apare din cauza umiditatii excesive din stup. In aceasta situatie trebuie luate masuri imediate, daca este posibil, chiar schimbarea cutiei stupului (transferul familiei facandu-se intr-un loc incalzit) si asigurarea unei bune ventilatii.
- Puietul pietrificat pe scandura de zbor sau in fata stupului indica aparitia “puietului varos”, boala ce se trateaza medical (intrebati la farmaciile veterinare locale), prin eliminarea fagurilor cu probleme si/sau prin inlocuirea matcilor.
- Cand gasim albine moarte fara aripi (aripile detasate de corp cu malformatii), avem de-a face cu acarioza (o boala a albinelor cauzata de paraziti din familia acarienilor care afecteaza, in principal, nervii motorii ai aripilor), datorita lipsei tratamentelor sau a tratamentelor facute incorect.
Analiza olfactiva (prin miros) a famillilor de albine
Prin simpla mirosire a interiorului stupului (fie prin urdinis, sau prin ridicarea capacului) apicultorul poate depista anumite boli sau nereguli aparute (mai ales in perioadele mai calde). Mirosul obisnuit al unui stup sanatos si fara probleme este unul placut, dar, din pacate, exista si stupi in care exista mirosuri neplacute, mirosuri care tradeaza existenta anumitor boli sau alte nereguli (precum umiditatea excesiva si mucegaiul).
- Cand in stup intalnim un miros acru este semn ca albinele sufera de diaree sau de nosemoza (semnele sunt si vizuale prin pete de fecale pe peretii stupului, pe fundul stupului si pe rame). In aceasta situatie, trebuie luate masuri imediate (tratamente cu protofil si siropuri din plante medicinale)
- Cand intalnim un miros neplacut, care aduce cu otetul, sau un miros greu de putrefactie este probabil sa ne confruntam cu loca europeana (o boala infectioasa care afecteaza puietul necapacit), mirosul urat fiind generat de larvele necapacite in descompunere.
- Cand in stup intalnim un miros greu de clei de tamplarie incalzit (clei de oase), cel mai probabil, ne confruntam cu loca americana (o boala extrem de grava care afecteaza puietul capacit).
- Cand simtim un miros de umezeala sau mucegai (mai ales primavara), inseamna ca ventilarea stupului este precara si trebuie neaparat sa luam masuri (chiar schimbarea cutiei stupului) pentru a preveni imbolnavirea familiei de albine.
Prin aceste simple metode de observare si diagnosticare, putem preveni mari neplaceri viitoare, de aceea este important sa ni le insusim si sa le aplicam. O data cu experinta veti reusi sa identificati eventuale nereguli mult mai usor ba mai mult veti descoperi singuri noi indicii.
De asemenea cateva dintre metodele de analiza de mai sus pot fi de folos si pentru viitori apicultori care merg sa achizitioneze familii de albine.
Sanatate voua si albinelor voastre!
Un articol foarte bun! Multumesc!
Like or Dislike: 2 0
Like! Like! Like!
Like or Dislike: 1 0
SI mie imi place sa stau asa degeaba si sa le vad cum zboara. De regula trecem cu vederea multe dar daca le urmaresti putin intelegi mai mult π
Like or Dislike: 0 0
MULTUMESC AUTORULUI PENTRU ACEST ARTICOL EXCELENT!
Like or Dislike: 1 0
Va multumesc tuturor pentru aprecieri! Inseamna mult pentru mine π
Like or Dislike: 2 0
As dori sa stiu daca se poate de unde faci rost de poze in general pentru ca imi plac foarte mult.
Like or Dislike: 0 0
Pozele din articole sun in general “free stock” imagini peste care am drepturi de autor. Pe linkul de mai jos poti gasi colectia mea de site-uri cu imagini gratuite (free stock images) pe care le poti folosi in orice proiect fara probleme de copyright: http://bloggerwizard.com/free-stock-image-collection
Imaginile animate (de exeplu imaginea de la inceputul articolului) in general sunt facute de mine in photoshop sau fireworks sau pur si simplu combinatii din imagini gratuite π
Like or Dislike: 0 0
Multumesc! Suna a destul de multa munca π
Like or Dislike: 1 0
Chiar este π
Like or Dislike: 1 0
That kind of thinnikg shows you’re an expert
Like or Dislike: 0 0